Publicat pe

Informatii despre migdal, sfaturi pentru cultivarea si ingrijirea acestor pomi fructiferi

CULTURA MIGDALULUI

Importanta

Desi este foarte apreciat pentru fructele sale, atât pentru consum ca atare (migdalele constituie un aliment aproape
perfect), cât si în diverse industrii (alimentara , farmaceutica, etc ), migdalul nu s-a raspândit în tara noastra în principal datorita faptului ca înfloreste cel mai de timpuriu dintre toate speciile pomicole si poate fi des afectat de îngheturile târzii de primavara .
În plus, toate soiurile de la noi sunt autosterile, fiind nevoie într-o plantatie alaturi de soiul de baza , de cel putin înca un soi polenizator.

Cerintele fata de factorii de mediu 

Migdalul reuseste in zone cu temperatura medie anuala de 10,5 -11ºC, peste 3400ºC suma temperaturii anuale si 1700-1800 ore de lumina. Este sensibil la ger si la temperaturi scazute. Desi la pomii bine îngrijiti ramurile de 2-3 ani si lastarii degera doar la -25-27 C, iar mugurii floriferi în faza de umflare rezista mai bine decât cei ai caisului si piersic este foarte afectat de iernile cu oscilatii mari de temperatura, desi staminele si sacii polinici ramân intacte. Florile pot suporta temperaturi între -3 si -5 C, dar fructele abia legate sunt distruse la -1ºC.
Repausul vegetativ este scurt, iar fenofaza înfloritului se declanseaza când s-au acumulat 45-162 C temperatura activa (pragul biologic este de 5 C). În conditiile climatice de la noi înflorirea se declanăeaza în general începând de la 20 martie (la unele soiuri) în primaverile timpurii sau de la 20 aprilie în cele târzii. Temperatura optima în timpul înfloritului este de 18ºC, iar ceam medie de 11-13ºC. Ceata din timpul înfloritului împiedica polenizarea, iar o umiditate in exces in perioada maturarii fructelor provoaca brunificarea lor.

La migdal, mai mult decât la oricare alta specie pomicola , recolta depinde în mare masura de conditiile meteorologice ale anului respectiv. Migdalul suporta mai bine decat oricare alta specie pomicola solurile calcaroase (50-60% Ca). Cresc bine pe soluri pietroase  cu conditia ca apa freatica sa fie la cel putin 3-4 m adâncime. Cele mai bune soluri pentru migdal sunt solurile adânci, bogate în humus si bine drenate. Se dezvolta bine în regiuni cu 300-500 mm precipitatii anuale. În schimb sunt extrem de sensibile la asfixierea radiculara , iar extinderea pe soluri cu pericol de exces temporar de apa se poate face numai prin folosirea unor portaltoi adecvati, de la alte specii, compatibili la altoire cu soiurile de migdal.

Tehnologia de infiintare si intretinere pana la intrarea pe rod

Amplasamentele pentru plantare trebuie sa aiba o expozitie sudica , daca sunt pe pante, de preferat in a doua treime a dealurilor si chiar pe varful lor.

Pregatirea terenului pentru plantare trebuie facutţ din vara , printr-o aratura la adâncimea de (25-35 cm) se alege în
functie de tipul de sol si grosimea orizontului A, evitându-se scoaterea sterilului la suprafta . Daca este necesar o nivelare uăoara se executa înainte de aratura. Cu putin timp înainte de plantare se executa o discuire în doua sensuri, dupţ care se poate executa pichetarea în vederea plantarii. Plantarea este bine sa se faca primavara devreme, deoarece pomii plantati toamna se deshidrateaza puternic si se refac greu.

Sisteme de cultura

Pentru migdal, fiind vorba de pomi cu crestere viguroasa , iubitori de lumina , recomandam plantarea în sistemul de
cultura clasic, la dnsitatea de 400 de pomi/ha (5×5 m), iar orientarea rândurilor sa fie cât mai apropiata de directia N-S (S-E, S-V) pentru o interceptare cat mai buna a luminii in coroana pomului.

Trebuie tinut cont de faptul ca toatae soiurile cultivate la noi sunt autosterile (autoincompatibile) spre deosebire de
piersic si chiar si de cais si trebuie asigurata polenizarea pentru a rodi. În trecut la plantare s-a folosit o schema de plantare bazata pe 2 soiuri, în care la 3 rânduri cu soiul de baza se planta 1 rând cu soiul polenizator. În prezent, pentru o siguranta mai mare, se recomanda sa se  foloseasca o schema bazata pe 3 soiuri, soiul de baza si doua soiuri polenizatoare, iar la doua rânduri plantate cu soiul de baza se planteaza de o parte si de alta a celor doua rânduri câte un rând cu fiecare polenizator.

Tehnica formarii coroanelor

În cultura clasica a migdalului, formele de coroana recomandate sunt cele cu volum mare si trunchiul pomului de
0,8-1 m. Aceste forme pot fi:

  • Piramida etajata, cu 10 etaje la pomii vigurosi, distantate la 30-40 cm între ele, fiecare etaj având câte 5 sarpante
  • Piramida etajata modificata, cu doar 2-3 etaje, fiecare etaj având câte 3 sarpante distantate la 7-15 cm între ele iar etajele au intre ele distante de 100-130 cm
  • Piramida neetajata, constituita dintr-un ax cu 5-7 sarpante dispuse în spirala , distantate la 20-40 cm între ele.
  • Piramida neetajata modificata, la fel ca cea de mai sus, dar la care dupa 4-5 sarpante se suprima axul.
  • Piramida mixta intrerupta, are un singur etaj cu 3 sarpante, iar deasupra lui la 70-80 cm înca 3-4 sarpante asezate în spirala, la 35-40 cm între ele, suprimându-se axul deasupra ultimei sarpante.
  • Vasul ameliorat, cu 3 sarpante uniform repartizate pe plan orizontal (120º între ele), având o ramificare bilaterala alterna tot in plan orizontal; sarpantele sunt distantate pe ax la 12-15 cm între ele, dupa ultima suprimându-se axul. Vasul clasic nu se prea foloseste la migdal din cauza faptului ca pomul are lemnul fragil iar sarpantele având punctele de insertie pe trunchi prea apropiate se dezbina usor.

Migdalul este  specie precoce si incepe sa dea primele fructe  din anul 3 de plantare, pe buchete de mai si ramuri mixte. Recolta sporeste continuu începând cu anul 5-6 si atinge maximum la 12-18 ani. În foarte favorabile pomii se mentin pana la 35-40 de ani, dar pentru conditiile din tara noastra la la 25-30 de ani. Potentialul productiv al migdalului poate conduce la recolte satisfacatoare la noi, adica în medie între 1000 si 3000 kg fructe si 500–1000 kg miez ha. Procentul de miez din greutatea fructului este în functie de soi, începând de la 22 si pâna la 53 %.

Tehnologii de intretinere a plantatiilor dupa intrarea pe rod

Sisteme de intretinere a solului

Întretinerea solului în plantatiile pe rod din zonele secetoase si fara posibilitati şi de irigare, se face prin mentinere ca
ogor negru pe toata suprafata prin lucrari mecanice completate de prasile manuale pe rând, sau prin erbicidare.

La folosirea erbicidelor sistemice, înainte de erbicidare trebuiesc eliminati drajonii, daca exista. În plantatiile cu sistem de irigare se poate înierba intervalul dintre rânduri si lucra, sau erbicida, o banda pe directia rândului, de o parte si de alta a pomilor.

Tehnica fetilizarii plantatiilor 

Fertilizarea se face în functie de cerintele pomilor reiesite în urma analizelor foliare, cu macro si microelemente,
separat, sau prin folosirea îngrasamintelor solubile odata cu irigarea (fertirigare). Ca principiu de baza pentru aplicarea îngrasamintelor pe baza de azot, fosfor si potasiu (NPK), azotul se da în 3 reprize: 1/3 toamna împreuna cu fosforul si potasiu, a doua repriza de azot (1/3)  înainte de înflorit, iar a treia repriza (1/3) la sfârsit de iunie/început de iulie. Daca exista posibilitati, si o fertilizare cu gunoi de grajd 30-40 t/ha pe toata suprafata, odata la 3 ani este foarte benefica. Tocarea ierbii de pe intervale în plantatiile înierbate, precum si tocarea ramurilor rezultate în urma taierilor, contribuie si ele la îmbogatirea solului în materie organica.

Tehnica irigarii plantatiilor

Irigarea plantatiilor din zonele cu precipitatii sub 400 mm/an, se poate realiza prin aspersiune, sub coroana pomului (aspersoare scurte) dewoarece pomii de migdal  in sistemul clasic se formeaza cu trunchi inalt (80-100 cm); prin microaspersiune cu cate un microaspersor la jumatatea distantei dintre pomii pe rand ; prin picurare cu câte 4-6 picuratoare pentru fiecare pom, pe o singura linie pe directia rândului montând picuratoarele cu debit mai mare mai aproape de trunchi. Sistemele de microaspesiune si picurare pot combina administrarea elementelor nutritive solubile odata cu apa de irigat (fertirigare). Doua momente de irigare sunt esentiale la plantatiile de migdal pe rod de la noi: în perioada întaririi endocarpului si dezvoltarii miezului si la începutul maturarii fructelor (favorizeaza scuturarea), deoarece în perioada de înflorire si fecundare, de regula nu sunt probleme cu rezerva de apa din sol accesibila radacinilor.

Particularitati privind taierile de intretinere si fructificare

Spre deosebire de piersic unde o ramura rodeste numai o singura data, dupa care este suprimata si înlocuita cu alta în vârsta de un an, la migdal nu este cazul. La migdal taierile anuale se rezuma mai mult la tatierile coroanei. De obicei, ramurile de rod se lasa intacte 2-3 ani, iar dupa aceea se întineresc prin scurtare, sau se elimina , dupa caz. Ca si la piersic si la cais, pe ramurile anuale apar ramuri anticipate. Si migdalul, mai întâi înfloreste si dupa aceea înfrunzeste. Mugurii florali, cât si cei vegetativi, dureaza doar un an, iar daca din diverse motive nu pornesc în vegetatie primavara, ei se usuca si cad, ducând la dezgolirea ramurilor la baza si localizarea vegetatiei si a productiei catre periferia coroanei. Migdalul are o capacitate buna de refacere din muguri dorminzi , aspect favorabil in cazurile de regenerare a coroanei pomilor.

Recoltarea fructelor

Recoltarea se face la coacerea completa , când partea verde (mezocarpul) craps si lasa sâmburele sa cada cu usurita . Recoltatul se face pe timp senin, deoarece ploaia si ceata duc la mucegaire. In livezi mici se mai folosesc prajini, dar oricât de atent ar fi manevrate ele rup multe formatiuni fructifere. De aceea este bine ca recoltatul sa se faca manual, de pe scari, nu prin urcare în pomi, deoarece ramurile de migdal se dezbina usor.

În livezile mari, pe terenuri accesibile, recoltatul se face mecanic cu masini vibratoare iar strângerea fructelor cu masini de aspirat puternice.

Fructele decojite se pun la uscare, la soare, timp de 3-4 zile. Migdalele care nu se decojesc se stropesc cu apa si se lasa în gramezi de 30-40 cm grosime timp de 2-3 zile, acoperite cu prelate, dupa care se decojesc usor. Uscarea trebuie facuta bine pentru o pastrare buna , iar miezul de la un fruct bine uscat, prins între degete, nu trebuie sa se îndoaie ci sa se rupa usor, cu un pocnet. Pastrarea fructelor se face în magazii bine uscate si aerisite, ferite de rozatoare, în gramezi de 50-60 cm înaltime, sau în saci de pânza.  Valorificarea se poate face în coaja , sau ca miez, pentru ca miezul sa fie consumat ca atare, prajit si sarat, sau în diferite produse de cofetarie, etc.

Discutii despre articol
0 Comentarii
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *